Următorul pas în sănătate. De la dialog la fapte.
Teme precum rolul prevenției în modernizarea serviciilor medicale și eficientizarea sistemului medical, soluții pentru facilitarea accesului la servicii medicale, colaborarea stat-privat în susținerea programelor de screening, dar și solutii de finanțare (coplată, abonamente private, asigurari medicale etc) vor fi dezbatute de specialiști din domeniul sănătății.
De asemenea, lipsa medicamentelor de pe piață, cercetarea și dezvoltarea de studii clinice, dar și legislația precară care îngreunează accesul pacienților sunt doar câteva din provocările din industria medicamentelor care vor fi dezbatute în cadrul evenimentului. Totodată, nu vor lipsi subiecte precum educația pacientului, investiții în inovație (noi tehnologii, aplicații și aparatură medicală).
Principalele teme de discuție:
- Provocările din sistemul de sănătate românesc;
- Cum poate avea pacientul acces mai bun la servicii medicale;
- Cum arată infrastructura medicală în prezent și de ce investiții este nevoie pentru dezvoltare;
- Rolul aparaturii medicale;
- Cum ajungem la servicii de calitate și la profesionalism în sistemul medical;
- Cum putem să avem un acces mai bun la medicamente inovatoare;
- Avantajele și dezavantajele României în fața producătorilor de produse farmaceutice;
- Rolul studiilor clinice pentru pacienții din România.
Speakeri și invitați

Diana PAUN
Consilier Prezidential Departamentul Sanatate Publica

Andrei BACIU
Secretar de Stat Ministerul Sanatatii

Mihaela LEVENTER
Membru Fondator Asociatia Medicilor Independenti

Dan DOROFTEI
Director de Dezvoltare Enayati Medical City

Alina EPURE
Terapeut nutritionist Nutribalance

Diana MEREU
Director Executiv RASCI

Simona COCOS
Director General Romania & Republica Moldova Zentiva

Vlad DOICARU
Vicepresedinte Huawei Technologies

Vasile CEPOI
Presedinte Autoritatea Nationala de Management al Calitatii din Spitale ANMCS

Madalina GEORGESCU
Membru Fondator Asociatia Medicilor Independenti

Adrian GRECU
Presedintele Asociatiei Producatorilor de Medicamente Generice din Romania APMGR

Cristina BLOT
Medic specialist endocrinologie, diabetologie si boli de nutritie Centrul Medical Emerald

Mihaela UNGUREANU
CEO Grupul DONA

Andreea CRISTEA
Board Member GLOBALHealthPR

Daniela TATU-CHITOIU
CEO&Cofondator CARDIOSCIENCE

Silvia GOLITA
psihoterapeut/mentor Clinica Oana Nicolau

Ivona STOG
Moderator Wall- Street.ro
Programul conferinței
09:00-09:30 – Înregistrarea invitatilor09:30 -09:45- Prezentare: Nutribalance
09:45-11:45 -Panelul I
Speakers:
Vasile Cepoi – Președinte ANMCS;
Dr. Mihaela Leventer – Membru Fondator Asociația Medicilor Independenți;
Dan Doroftei – Director de Dezvoltare Enayati Medical City;
Daniela Tatu Chițoiu – CEO Cardioscience și DAHNA;
Dr. Conf. Mădălina Georgescu - Membru Fondator Asociația Medicilor Independenți;
Dr. Cristina Blot - Medic specialist endocrinologie, diabetologie și boli de nutriție.
Subiecte abordate:
• Provocările sistemului medical în ceea ce privește prevenția românilor
• Cât de educați sunt românii în ceea ce privește prevenția
• De ce nu avem încă o lege a prevenției
• Cum ajungem la servicii de calitate în sistemul medical
• Colaborarea stat-privat în susținerea programelor de screening,
• Soluții de finanțare (coplată, abonamente private, etc)
• Inovație în sistemul medical
• Importanța tratamentului integrat al pacientului
Prezentare – Tehnologie pentru asistența medicala viitoare - Vlad Doicaru - Vicepresedinte Huawei Technologies
11:45-12:00 - Pauză de cafea
12:00-13:45 - Panel II
Speakers:
Andrei Baciu – Secretar de stat în Ministerul Sănătății
Diana Mereu – Director Executiv RASCI;
Simona Cocoș - Director General Zentiva;
Adrian Grecu - Președinte APMGR;
Mihaela Ungureanu- CEO Grupul DONA;
Andreea Cristea – Board Member GLOBALHealthPR
Subiecte abordate:
• Cum putem să avem un acces mai bun la medicamente
• Care sunt avantajele și dezavantajele României în fața producatorilor de produse farmaceutice
• Poate industria farmaceutică să facă un business din prevenție?
• Cum s-a schimbat legislația în ultimul an și cum ajută sau nu statul jucătorii din farma
• Rolul studiilor clinice pentru pacienții din Romania
13:45 -14:00 - Prezentare: ”Pași pentru bunăstarea noastră. Cum să previi dificultățile emotionale prin soluții digitale”, susținută de drd. Silvia Golita, psihoterapeut/mentor, reprezentant al Clinicii de psihologie Oana Nicolau
Locația evenimentului
Calea Dorobanților nr. 5-7, Sector 1
București, 010551
Înscriere și participare
Înscrierile în procesul de selecție la conferință s-au încheiat. Vă mulțumim!